Scanare Laser 3D realizata de Vision Engineering & Consultancy SRL
Vision Engineering & Consultancy folosește scanerul laser 3D Z+F IMAGER® 5016. Acest echipament combină designul compact și ușor cu tehnologia de scanare laser 3D de ultimă generație. Este echipat cu o cameră HDR integrată, sistem de iluminare internă și sistem de poziționare GPS. Digitizarea prin scanare laser 3D asigura copia fidela in format digital a patrimoniului construit si ii ajuta pe arhitectii si specialistii din domeniu sa restaureze monumente istorice cu o precizie foarte buna. Aceasta copie digitala a patrimoniului construit contribuie la conservarea si protejarea patrimoniului national, si totodata, poate fi transmisa viitoarelor generatii, in cel mai precis mod. Mai multe detalii la: www.vision-ec.ro
Proiect realizat de Parohia Drugănescu / Episcopia Giurgiului
Biserica Ortodoxă Română (BOR) este una dintre bisericile autocefale ale creștinismului ortodox. Biserica Ortodoxă Română este organizată în șase mitropolii, 12 arhiepiscopii și 15 episcopii în România. Episcopia Giurgiului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la Giurgiu și este condusă de episcopul Ambrozie Meleacă.
Mai multe detalii la:
Biserica “Buna Vestire”
Drugănești din comuna Florești-Stoenești,
județul Giurgiu
Biserica „Buna Vestire” Drugănești din satul Stoenești, comuna Florești-Stoenești, județul Giurgiu este un monument istoric ce datează de la începutul secolului al XVIII-lea și a fost ridicată de vornicul Gavril Drugănescu în anul 1723, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat. Construcția bisericii „Buna Vestire” Drugănescu s-a finalizat la începutul secolului XVIII. Pictura a fost executată un an mai târziu, în timp ce sfințirea a avut loc în anul 1723, primind hramul „Buna Vestire”. În urma cutremurului din 1838, în anul 1841 s-au făcut reparații majore pentru remedierea avariilor produse bisericii și câteva transformări ce-i modifică imaginea inițială. S-au efectuat repictări locale, în semicalota Altarului, și în Pronaos, pe peretele de sud, unde se distinge imaginea paharnicului Dumitrache ținând-o de mână pe soția sa, Smaranda Bălăceanu. Unul dintre cele mai valoroase elemente ale bisericii este pictura sa murală, care a cunoscut modificări, și este o mărturie peste timp, a modului în care construia boierimea de țară de la începutul secolului al XVIII-lea. Pictura bisericii „Buna Vestire” Drugănescu a fost realizată în tehnica a fresco, în 1724, în stilul sorginte brâncovenească, elegant, rafinat, de către o echipă de zugravi, Toma, Bratul, Petre și Stroe, formați în școala renumitului zugrav, Pârvu Mutu. În 2017 au început demersurile de salvare și punere în valoare a monumentului. În anul 2018 a fost obținută finanțarea pentru implementarea proiectului <<Consolidare, restaurare și punere în valoare cu integrare în circuit turistic Biserica “Buna Vestire” Drugănești>>.
Proiectul de investiție intitulat <<Consolidare, restaurare și punere în valoare cu integrare în circuit turistic Biserica “Buna Vestire” Drugănești>>, Cod SMIS: 120169, a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Apelul de proiecte nr. POR/2017/5/5.1/SUERD/1, conform Contract de finanțare nr. 3610/28.12.2018. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 85 luni (aceasta cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului îniante de semnarea Contractului de finanțare), respectiv între data 28.10.2016 și data 31.10.2023, în satul Stoenești, comuna Floresti-Stoenesti, str. Gavril Druganescu, nr. 12, județul Giurgiu. Valoarea totală a proiectului a fost de 6.995.766,00 lei, din care valoarea nerambursabilă a fost de 6.855.850,68 lei (5.827.473,08 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1.028.377,60 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național). Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea atractivității turistice a monumentului istoric – Biserica “Buna Vestire” – Drugănești, prin valorificarea potențialului acestuia, ca urmare a restaurării imobilului, în vederea creșterii atractivității turistice la nivel local, ca factor care stimulează creșterea economică în zona de implementare a proiectului. Pentru îndeplinirea obiectivului general au fost conturate următoarele obiectivele specifice: 1) consolidarea și restaurarea obiectivului de patrimoniu cultural – Biserica “Buna Vestire” – Drugănești cu scopul de a aduce monumentul la starea/ forma inițială; 2) valorificarea (prin utilizarea unor tehnici/ activități de informare, publicitate și promovare cât mai variate în scopul cresterii vizibilității acestuia) potențialului monumentului istoric, ca urmare a consolidării și restaurării acestuia, în vederea creşterii atractivității turistice la nivel local ca factor care stimulează creșterea economică în zona de implementare a proiectului. Activitatea de digitizare a obiectivului de patrimoniu cultural/ monumentului istoric – Biserica “Buna Vestire” – Drugănești (Cod LMI: GR-II-m-A-15086) din satul Stoenești, comuna Floresti-Stoenesti, județul Giurgiu a fost realizată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
navigare prin SCANARE LASER 3D
-NAVIGARE - MASURATORI - SECTIUNI - PANO 360-
METADATE
LOCALIZARE
DRUGĂNEȘTI, COMUNA FLOREȘTI-STOENEȘTI,
JUDEȚUL GIURGIU
GPS lat:44.483986 long:25.713551
sateliti:9 altitudine:151.8m
INFORMATII
Data: 7 August 2023;
Procesare cu: Z + FLaserControl 9.0.2.24038;
Instrument: Z+F IMAGER 5016-0100;
Barometru: 0.993277 bar 167.615 m
SCANARI
Poziția master scan: 1
Poziții de scanare utilizate pentru registrare: 41.
Prima scanare efectuată la: 7.8.2023 08:05::20 ultima scanare la: 7.8.2023 13:23:20
Durata: 5h 18min 0sec
Galerie foto
INTRA IN TURUL VIRTUAL
Puteti naviga in imagine cu ajutorul mouse-ului in orice directie.
Executand click pe marcajele din imagine va puteti muta in alta pozitie
Cu ajutorul rotitei mouse-ului va puteti apropia sau indeparta in imagine.
Video in Curand
echipamente folosite
Scanerul laser 3D terestru Z + F IMAGER® 5016 combină designul compact și ușor cu tehnologia de scanare laser 3D de ultimă generație, echipat cu o cameră HDR integrată, sistem de iluminare internă și sistem de poziționare GPS.
Drona Mavic Pro 2 este echipata cu noua camera L1D-20c Hassleblad. Aceasta dispune de tehnologia inovativa Hassleblad Natural Color Solution (HNCS), realizand imagini aeriene splendide de 20 megapixeli in culori si detalii uluitoare.
Camera video Insta360 ONE X este excelenta pentru crearea continutului 360º, cu tehnologia de ultima generatie ce ofere cea mai buna calitate a imaginii din clasa sa: 5.7K 30fps | 4K 50fps | 3K 100fps, cu stabilizator de imagine FlowState.
Contact rapid
- office@3dvirtual.ro
- (040) 724 575621
- Ploiesti , Blv. Republicii, nr. 172 S, Prahova
- episcopia.giurgiului@yahoo.com
- (040) 246 214079 - Episcopia Giurgiului
- Biserica “Buna Vestire”, sat Drugănești, comuna Florești-Stoenești, județul Giurgiu
Investim în viitorul tău!
Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională
prin Programul Operațional Regional 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României