Casa Fântâneanu construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, a aparținut familiei cu acest nume din Slatina, ai cărei membri au deținut importante funcții în viața publică a orașului. În prezent se afla în proprietatea Episcopiei Slatinei și Romanaților. Casa este construită în stil eclectic, cu elemente clasiciste, cu un program de „conac” adaptat la mediul urban. La fațadă prezintă bosaje, iar la ferestre ancadramente. Se pot observa frontoane cu elemente florale, coloane din stucaturi cu caneluri și capiteluri corintice, friza cu denticule și ghirlande. Deosebit de valoroasă era feroneria balconului, din fier forjat, cu influențe „art nouveaux”, care nu mai există din anul 2007. Casa Fântâneanu a fost construită undeva pe la începutul secolului XIX. Între momentul construcției și anul 1846, casa a aparținut familiei Lânaru. În anul 1846 casa a intrat în proprietatea familiei Fântâneanu. Inițial, imobilul a funcționat de-a lungul timpului ca sediu de prefectură de județ sau, ulterior, chiar ca azil de bătrâni. După instalarea regimului comunist în România, din anul 1948, clădirea a fost naționalizată și a servit drept sediu pentru mai multe instituții județene. După 1990, până în anul 1998, în aceasta casă a fost sediul Direcției Agricole Județene Olt. Numele casei se leagă de familia Fântâneanu, o familie de slătineni filantropi care mereu au ştiut să dea şi comunităţii locale din avuţia lor. Familia Fântâneanu, Ioan și Elena, a avut poziţii importante în oraş. Îl întâlnim pe Ioan şi la 1848 în treburile edilitare şi comunale. Au avut un băiat şi trei fete. Ion Fântâneanu era băiatul, el ajungând chiar senator în Parlamentul României undeva pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. A fost o familie de mari filantropi, mai ales Elena Fântâneanu. Ea a murit în anul 1890 la Bucureşti, şi înainte de moarte a făcut un testament prin care a lăsat o sumă de bani comunei urbane Slatina. Aceşti bani să fie folosiţi pentru construirea unui azil de femei sărmane «Elena Fântâneanu».În decembrie 1915, Ion Fântâneanu îşi face testamentul şi, neavând copii, lasă casele Fântâneanu comunei urbane Slatina ca să se închirieze şi din veniturile scoase din chirie să se înzestreze două femei sărmane la măritiş în fiecare an. Testamentul spunea că primăria va intra în posesia casei după moartea soţiei sale.