Intrată în conştiinţa gălăţenilor ca Farmacia Ţinc, clădirea-sediu a Casei Colecţiilor Galaţi, construită la 1900, s-a impus în peisajul arhitectural al oraşului Galaţi – specific începutului de secol XX-prin elemente stilistice definitorii şi a avut ca destinaţie iniţială o farmacie şi locuinţă. Farmacia a funcţionat la parter, în timp ce la nivelele superioare a fost locuinţa farmacistului şi spaţiul alocat personalului de serviciu. Proprietarul, Constantin Ţinc şi-a desfăşurat activitatea profesională în Galaţi, din anul 1887, în cadrul Farmaciei Române, recunoscută pe plan internaţional, premiată la expoziţiile internaţionale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. A fost membru al Societăţii farmaciştilor, precum şi al Consiliului de Igienă al oraşului. Ultimul proprietar al farmaciei a fost Wolf Stratman până în anul 1949 când clădirea a intrat în proprietatea statului în urma naţionalizării. Imobilul a avut destinaţia de farmacie până în anul 1989, când o expertiză tehnică a dispus evacuarea din motive de siguranţă, în anul 1994 Ministerul Culturii şi Cultelor alocând o parte din fonduri pentru restaurare. În anul 2002, printr-un protocol, imobilul a fost transferat de la Consiliul Local Galaţi la Consiliul Judeţean Galaţi, prin Muzeul de Istorie Galaţi, iar Ministerul Culturii şi Cultelor aprobă schimbarea destinaţiei monumentului istoric din farmacie în Muzeu al Colecţiilor. Astăzi, Muzeul ”Casa Colecțiilor”, secție a Muzeului de Istorie ”Paul Păltănea” din Galați, prin intermediul expozițiilor permanente sau temporare, introduce vizitatorii în epoci istorice diferite ale regiunii, caracterizate prin elemente culturale și arhitecturale specifice. Expoziția de artă populară la ”Dunărea de Jos” Arta populară românească este originală și bogată ca modalități de exprimare, prin măiestria și concepția artistică transmisă de-a lungul timpului, valorificându-se astfel elementele tradiționale, țesăturile se confecționau manual, la războaie de țesut, din cânepă, in și din lână. Covoarele, scoarțele și tapiseriile erau decorate cu motive diverse, în culori pline de viață, care reflectau identitatea populară la ”Dunărea de Jos”. În lumea satului românesc, nimic nu era întâmplător, fiecare moment din traiul zilnic fiind corelat cu divinitatea. Astfel, icoanele au fost mai mult decât obiecte decorative, ele reprezentând un mijloc de comunicare a mesajului religios. Vizitatorul poate vedea țesături din sec. XIX-XX, precum și o serie de obiecte din gospodăriile țărănești de la ”Dunărea de Jos”.